
SWISO SISTEM este o companie autorizată ca unitate protejată și beneficiază de drepturile prevăzute de legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați (cf. art. 78, legea nr. 448/2006). Cei care nu au acești angajați, au două opțiuni:
1. Să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minimum brut pe economie înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, ceea ce faceți și astăzi.
2. Să achiziționeze produse sau servicii, de la unități protejate autorizate, în valoare de 50% din suma datorată la bugetul de stat, ceilalți 50% se vor duce în continuare către bugetul de stat.
Suntem o companie cu principii solide, principii bazate pe seriozitate, respectul față de client și eficiență, aceste avantaje aducându-ne de-a lungul timpului clienți importanți cu care colaborăm și în prezent.
Compania noastră vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră cu o gamă de produse care pot fi achiziționate pe baza legii 448/2006, compania funcționând pe baza următoarelor coduri CAEN: